Niciun comentariu

Piata imobiliara in vreme de pandemie, Covid 19

In aceste momente nu sunt putini cei care se intreaba ce se va intampla in piata imobiliara in vreme de pandemie, Covid 19. Oamenii ce aveau planuri sa se mute intr-o casa mai mare pentru confortul familiei, ori altii ce planificau sa investeasca in imobiliare pentru un venit pasiv, cu totii se intreaba daca isi pot continua aceste planuri.

Toata lumea se asteapta la o criza imobiliara

Se discuta foarte mult in aceasta perioada despre o criza in piata imobiliara, dar despre stabilizarea sau scaderea preturilor putem vorbi peste minim 6 luni; intrucat avem nevoie de date concrete de analiza.   Stim din criza financiara anterioara ,din 2008, ca preturile nu scad de la o saptamana la alta si ca efectele se vor resimti in decurs de luni de zile.

Prezenta criza resimtita la nivel national si international

Putem afirma ca momentan suntem intr-o criza a mobilitatii, criza ce se resimte in majoritatea domeniilor de lucru. Ne confruntam de fapt, cu starea de urgența pe plan national, impusa de autoritati in contextul raspandiri noului Coronavirus – Covid 19, care limiteaza deplasarile persoanelor, de altfel cu impact direct asupra activitatii din domeniul imobiliar. Oamenii prefera sa amane deplasarile in scopul vizionarii de imobile si sa urmareasca in continuare piata imobiliara online si in siguranta, de acasa.

Faptul ca multe domenii de lucru au fost obligate sa isi opreasca activitatea, atat la nivel national cat si international, in viitor, putem trage concluzia unei crize iminente.

Interesant este faptul ca actuala criza, privita la nivel mondial, nu poate fi comparata cu cele din ultimii 20 de ani sa zicem, ci mai degraba ne duce cu gandul la marile crize economice ale istoriei. Ramanem la nivelul unor probabilitati sau scenarii posibile, desigur, dat fiind faptul ca nu ne-am mai confruntat cu un asemenea model de criza.

Schimbari in vreme de pandemie

Sa privim acum si la posibile schimbari in piata imobiliara in vreme de pandemie, Covid 19:

Daca pana acum pe segmentul rezidential vanzare/inchiriere, cererea predominanta era de apartamente la bloc, in viitorul apropiat vom observa o crestere a cererii de case pe pamant; asta dintr-un motiv evident, mai mult spatiu locativ si prezenta unui teren ori gradina, in proprietate.

Un alt segment al imobiliarelor, unde cel mai probabil vom vedea schimbari, va fi cel al inchirierii spatiilor de birou. Se vor inlocui spatiile de birou mari cu unele mai mici, tendinta fiind de diminuare a numarului de angajati prezenti la birouri, acestia avand posibilitatea de a lucra eficient si de acasa.

Putem enumera cateva exemple de schimbari in perioada Martie-Aprilie 2020: numarul de proprietati aparute in piata este mai mic, cererea clientilor a scazut substantial, proprietari care in anumite cazuri, au scazut pretul de chirie al actualilor chiriasi.

Ce ne va aduce piata imobiliara in 2020?

Un lucru este cert in privinta pietei imobiliare in 2020 si anume ca vom fi martorii unor schimbari notabile in tendinta de consum a clientilor.  Vor fi nevoi diferite, cereri diferite, situatii diferite.

Pana data viitoare, ramaneti sanatosi si in siguranta. Pe curand.

Surse inspiratie articol:

Ziarul Financiar, Clubul Profesionistilor In Imobiliare,

Webinar cu Eusebiu Burcas (analist financiar)

Foto: anuntul.ro

 

c

Niciun comentariu

Prima Casa 2018, fondurile se aloca in luna Februarie

Prima Casa 2018. Ca in fiecare an, mult asteptatul program Prima Casa isi face simtita aparitia.

Conform spuselor presedintelui FNGCIMM, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Alexandru Petrescu, pana la 15 Februarie 2018 se face alocarea fondurilor catre fiecare banca.

prima-casa-2018-var-2

Fondurile Prima Casa 2018 au o alocare in valoare de 2 miliarde de LEI, prin comparatie cu 2017 cand fondurile au fost de 2,5 miliarde de LEI.

In 2016 s-au alocat 2,94 miliarde de LEI, deci observam o scadere clara a fondurilor Prima Casa 2018.

Pe langa aceste date, conform sedintei de guvern din 28 Noiembrie 2016, s-a hotarat ca in 2019 – 2020 plafonul alocat sa fie de cate 2 miliarde de LEI si in 2021, 1,5 miliarde de LEI, continuand acelasi trend de scadere al fondurilor.

Legat de dobanzile la achizitia unei locuinte prin Prima Casa, dobanda ramane aceeasi ca si in 2017, adica 2% + Robor la 3 luni.

Presedintele FNGCIMM, Alexandru Petrescu, ne dezvaluie ca vor aplica o grila de evaluare catre institutiile bancare partenere in programul Prima Casa 2018.

Evaluarea tine cont de mai multi factori, printre care ponderea din 2017, dar si calitatea documentatiei depuse de institutia bancara. Astfel, se va stabili plafonul alocat catre fiecare institutie in parte.

Plafonul de acordare a creditelor Prima Casa 2018 ramane acelasi ca si in anul 2017, 66.000 Euro pentru locuinte noi, respectiv 54.000 Euro pentru locuintele vechi.

O analiza a Ziarul Financiar arata ca aproape 80 % din totalul creditelor imobiliare acordate de catre banci la nivel national, au fost prin programul guvernamental, Prima Casa.

Prin programul Prima Casa, FNGCIMM incurajeaza bancile sa isi promoveze produsele proprii, implicit creditele ipotecare si sa le alinieze la standardele programului Prima Casa.

Din 2009 si pana in prezent, peste 240.000 de romani locuiesc in case achizitionate prin programul Prima Casa.

In contextul actual de crestere a preturilor la imobiliare dar si al dobanzilor, din prisma factorilor economici, ce impact credeti ca vor avea acestea, asupra programului Prima Casa 2018?

Surse articol si link-uri de referinta:

https://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR/videos/1678120188915998/

https://www.fngcimm.ro/persoane-fizice/prima-casa

http://www.zf.ro/constructii-imobiliare/

 

2 comentarii

Estimare piata imobiliara 2017: Preturile vor creste cu 10%

Preturile pentru cumparare, dar si pentru inchiriere a unui imobil, mentin un trend ascendent in 2017, potrivit unei analize realizate de brokerii nostri

Pana la finalul anului 2017 preturile pentru casele si apartamentele din zonele urbane din Romania vor creste cu aproximativ 10%. In anul 2016 pretul mediu de vanzare pentru un apartament din zona urbana a fost de 1.150 euro/mp. O evolutie ascendenta si asemanatoare este asteptata si in piata chiriilor la apartamentele din zonele urbane, unde pana la finele lui 2017 estimam o crestere a pretului pe mp cu aproximativ 8 – 10% in plus fata de pretul mediu din 2016 ce se afla la 550 euro/mp.

Care sunt motivele cresterii preturilor?

Atat programele guvernamentale, implicit programul Prima Casa și conditiile facile de creditare ale bancilor atrag un numar mare de clienti aflati la prima tranzactie imobiliara. Ca o urmare fireasca, odata cu cererea ridicata din piata imobiliara a crescut si valoarea ofertelor.

Romania in trend ascendent cu restul Europei

In momentul de fata, situatia din Romania este asemanatoare cu cea a mai multor state din Europa, cresterile preturilor pe segmentul de apartamente in zona urbană fiind tot in jurul procentului de 10%.

Ce cresteri au fost inregistate in 2017 in Bucuresti

Conform unei analize imobiliare.ro, in Capitala, pretentiile vanzatorilor la segmentul de apartamente s-au majorat cu 2,2% pe parcursul lunii Aprilie (de la 1.175 la 1.201 euro pe mp util) și cu 7,1% in ultimul an (de la 1.121 de euro pe mp util). Locuintele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,6% luna trecuta (de la 1.112 la 1.130 de euro pe mp util), iar cele noi au consemnat un avans mai semnificativ, de 2,5% (de la 1.225 la 1.256 de euro pe mp util).

La ce sa ne asteptam 

Asistam la o piata imobiliara activa, in care pe anumite segmente, cererea clientilor intrece ofertele disponibile la vanzare. Un bun exemplu sunt noile constructii rezidentiale care au ajuns sa se vanda cu succes din stadiul de proiect.

La categoria locuinte vechi situatia este usor diferita, in sensul ca, diferenta de cerere este data de anul de constructie al imobilului; clientii preferand ca achizitie un apartament intr-un bloc construit dupa cutremurul din anul 1977.

In concluzie, pentru cine are in vedere sa achizitioneze o locuinta, sa se astepte la o piata efervescenta cu trend crescator al preturilor*.

*Pentru mai multe detalii despre piata imobiliara sau achizitionarea unui imobil va stam la dispozitie.

Niciun comentariu

Doresti sa vinzi sau sa-ti inchiriezi proprietatea? Aici iti prezentam principalele idei catre succes

  1. Afla pretul zonei

Primul pas cel mai  important este sa verifici pretul zonei inainte de a te hotari asupra pretului pentru locuinta ta. Daca faci asta, vei stii  sa aduci argumente potentialilor clienti interesati de proprietatea ta, in cazul in care acestia au obiectii fata de pret.

In acest sens, cea mai eficienta metoda pentru a economisi timp si energie, este sa iei legatura cu un profesionist in domeniu. Un broker imobiliar profesionist nu doar ca te va consilia pentru a stabili pretul corect pentru proprietatea ta, dar se va ocupa de tot procesul vanzarii sau inchirierii acesteia.

2. Solicita un pret sensibil mai mare fata de cat speri sa obtii

Incepem direct cu un exemplu: ai un apartament de inchiriat pe care doresti sa il inchiriezi cu 400 Euro pe luna (ai trecut deja de primul pas, verificarea pretului zonei); in anuntul de inchiriere pretul sa fie pentru 420 Euro. Clar, nu incurajam preturi supraevaluate sau nerealiste, insa daca vei avea un client caruia ii place apartamentul dar vrea sa negocieze, vei avea de unde sa mai scazi; si acum pe buna dreptate, cine nu doreste sa negocieze mai ales cand vorbim de imobiliare? 🙂

3. Fara implicari emotionale in procesul de vanzare

Scopul principal este sa vinzi sau sa inchiriezi proprietatea; asa ca, atasarea emotionala de bunul imobil nu ajuta deloc, ba chiar impiedica controlul asupra negocierilor. Exista destui proprietari care isi destainuie povestea vietii catre clienti sau arata cat de atasati sunt ei de proprietate. Cea mai buna situatie este cea in care proprietatea este prezentata de o persoana care nu este implicata emotional in tranzactie.

4. Empatia creste sansele tranzactiei

Prima impresie lasata in discutiile cu potentialii clienti poate fi cheia catre o tranzactie reusita, mai ales in situatiile in care observi ca un client este cu adevarat interesat de proprietatea ta. O abordare deschisa, pe un ton calm si prietenos cresc sansele unei tranzactii de succes.

5. Nu ai timp sau totul pare prea complicat? Un profesionist in domeniu iti poate fi alaturi

Suntem in era in care orice persoana activa in cariera stie cat de importante sunt timpul, accesul la informatie dar si cunostintele intr-un domeniu de lucru. Prin desemnarea unui broker imobiliar profesionist care sa se ocupe de vanzarea sau inchirierea proprietatii tale, castigi timp, relaxare si nu in ultimul rand, bani.

Speram ca acest articol sa iti fie de folos. Te invitam si pe pagina noastra de facebook: https://www.facebook.com/selecthomeestates/ pentru inspiratie, continut legat de imobiliare, design interior si fotografie.